11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Aproape 900 de olteni de peste 45 de ani, angajați prin intermediul serviciilor oferite de AJOFM

- Advertisement -

Nu aveau un loc de muncă până acum o lună, iar ca urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt în primele patru luni din acest an au reuşit să se angajeze. Este vorba despre cei aproximativ 2.000 de olteni care au fost încadraţi în muncă până la sfârșitul lunii aprilie, aproape 900 dintre aceștia având vârsta de peste 45 de ani.

Datele centralizate de AJOFM Olt arată că 1.941 de persoane din județ şi-au găsit un job până la început de mai, iar 872 au vârsta de peste 45 de ani, 372 între 35 și 45 de ani, 328 între 25 și 35 de ani și 369 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, 863 dintre persoanele angajate în perioada de referință provin din mediul urban și 1.078 sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al oltenilor pentru care a fost identificat un job arată că cele mai multe au studii liceale – 640, aceștia fiind urmați de cei cu studii gimnaziale – 472, profesionale – 346, iar 92 sunt cu studii universitare.

„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt de la începutul lunii ianuarie și până la sfârșitul lunii aprilie 2023, 869 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele agenţiei”, declară Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, oltenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă înregistraţi în baza de date a AJOFM în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele patru luni ale acestui an, 6.698 de persoane din Olt au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui job, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți