A trecut doar o săptămână de când senatorul de Olt Liviu Voiculescu și-a dat demisia din funcția de președinte al filialei județene a Partidului Național Liberal, iar luni, 30 octombrie, s-a aflat și cine îi va lua locul. Este vorba despre deputatul PNL de Olt Gigel Știrbu, decizia fiind luată în cadrul ședinței Biroului Politic Național al partidului.
Informația a fost confirmată de Daniel Tudor, prim-vicepreședinte al PNL Olt și primar al orașului Scornicești.
Parlamentarul a fost numit președinte interimar, funcția urmând a fi ocupată de acesta pentru o perioadă de 30 de zile.
Acum rămâne de văzut ce schimbări ar urma să fie făcute la nivelul organizației PNL Olt de șeful interimar Știrbu, având în vedere că în ultima perioadă au tot avut loc schimbări atât la nivelul formațiunii politice, cât și la nivelul unor instituții deconcentrate conduse de liberali.
Schimbările au survenit după ce Mario De Mezzo a fost numit prefect de Olt, fiind susținut de deputatul Gigel Știrbu, care l-a înlocuit pe Florin Homorean, actualmente președinte PNL Slatina, ce face parte din aripa senatorului Liviu Voiculescu.
Sursă foto: Gigel Știrbu – Pagină Facebook