Un angajat al fabricii de aluminiu de pe platforma industrială a municipiului Slatina a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, victima unui accident de muncă. Este vorba de un tânăr care se afla la muncă și a suferit arsuri pe picioare și gambe vineri, 5 ianuarie 2024, iar acum este internat pe una dintre secțiile Spitalului Slatina, evoluția sa medicală fiind favorabilă.
Accidentul de muncă a fost înregistrat de angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, reprezentanții instituției spunând că angajatul ALRO Slatina, care este muncitor necalificat, a călcat cu ambele picioare în metal topit.
„Pe 5 ianuarie, în jurul orei 13:00, un bărbat de 24 de ani, muncitor necalificat al ALRO Slatina, în timp ce curăța jgheabul de turnare a călcat cu ambele picioare în cochilia metalică de avarie, în care se afla metal topit, suferind arsuri”, au precizat reprezentanții ITM Olt.
Evoluția de sănătate a tânărului este una favorabilă, în prezent acesta fiind pacient al Spitalului Județean de Urgență Slatina.
„Este în continuare internat la noi, a suferit arsuri la picioare și gambe. S-a intervenit chirurgical și rămâne în continuare internat la noi, evoluția fiind una favorabilă”, a spus chirurgul plastician Florin Popa, director medical al celei mai mari unități medicale din județ.