6.6 C
Slatina
marți,31 martie,2026

Ultimele Articole

Discuţiile cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri şi cu cei ai procesatorilor continuă marţi la sediul MADR

- Advertisement -

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, se va întâlni marţi cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri din sectorul zootehnic şi cu cei ai procesatorilor pentru a analiza măsurile de sprijin aferente anului 2024, precum şi soluţiile la problemele pe care le întâmpină aceste sectoare.

Astfel, începând cu ora 11:00, vor intra la discuţii reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de bovine, de la 14:00 cei care reprezintă sectorul de porc şi pasăre, iar de la ora 16:00 sunt aşteptaţi procesatorii din industria alimentară, respectiv organizaţii patronale reprezentative din sectoarele morărit şi panificaţie, procesarea cărnii şi a laptelui.

Luni, ministrul Agriculturii a avut o primă întâlnire cu fermierii şi asociaţiile reprezentative din sectorul ovine şi caprine şi cu cei din sectorul vegetal, care s-a încheiat cu un proces verbal prin care s-au agreat 13 solicitări venite din partea asociaţiilor.

Discuţiile cu reprezentanţii comercianţilor şi procesatorilor pentru a analiza rezultatele măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază care trebuiau să aibă loc tot luni au fost amânate pentru miercuri dimineaţa.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți