3.1 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

AFM organizează sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare, în perioada 22-28 noiembrie

- Advertisement -

Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere în vederea validării dealerilor, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, în perioada 22 noiembrie 2024, ora 10:00 – 28 noiembrie 2024, ora 23:59.

Conform unui comunicat al AFM, transmiterea documentelor în vederea validării se va realiza prin intermediul aplicaţiei informatice aferente programului, pusă la dispoziţie pe site-ul instituţiei, la secţiunea programului.

Criteriile de eligibilitate pentru validarea dealerilor şi conţinutul dosarului de validare sunt prevăzute în ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM.

După parcurgerea etapei de validare a dealerilor, solicitanţii persoane fizice – producători agricoli, se vor putea înscrie în program prin intermediul dealerilor validaţi.

„Deschiderea sesiunii de validare a dealerilor în cadrul Programului Rabla pentru Tractoare reprezintă un moment esenţial în sprijinul agriculturii româneşti. Prin acest program, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, ne propunem să înlocuim echipamentele agricole vechi şi poluante cu utilaje noi, eficiente şi prietenoase cu mediul. După validarea dealerilor care se vor înscrie în program, va urma etapa în care producătorii agricoli – persoane fizice – vor putea merge direct la aceşti dealeri pentru înscriere şi achiziţionarea de tractoare şi echipamente agricole moderne. Este un pas important către modernizarea şi promovarea sustenabilităţii agriculturii româneşti, pentru un viitor mai verde”, a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, citat în comunicat.

Sunt eligibile pentru a beneficia de ajutor de stat în cadrul programului persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare, care deţin atestat de producător şi care vor preda spre casare un tractor, maşină agricolă autopropulsată sau autovehicul uzate.

Finanţarea în cadrul programului se acordă pentru achiziţia de tractoare agricole, maşini agricole autopropulsate şi accesoriile agricole aferente, care pot fi finanţate doar sub condiţia achiziţionării unui tractor sau a unei maşini agricole autopropulsate.

Valoarea de achiziţie a tractorului/maşinii agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente, nu trebuie să depăşească echivalentul în lei a valorii de 55.000 euro, cu TVA inclusă.

Intensitatea ajutorului reprezintă 65% din valoarea de achiziţie a tractorului şi/sau maşinii agricole autopropulsate noi, inclusiv accesoriile agricole aferente, iar în cazul tinerilor fermieri, intensitatea ajutorului este de 80% din valoarea de achiziţie a tractorului şi/sau maşinii agricole autopropulsate noi, inclusiv accesoriile agricole aferente.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a semnat joi Ordinul pentru aprobarea ghidului de finanţare al programului Rabla pentru tractoare. Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate (Rabla pentru tractoare) este derulat în premieră în acest an prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Bugetul total alocat programului Rabla pentru tractoare este de 500 milioane lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți