Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 – 20 decembrie 2024, suma de 260,881 milioane euro (aproape 1,298 miliarde lei), reprezentând plăţi finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 616.972 fermieri.
Conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES, până la acest moment, în conformitate cu atribuţiile ce îi revin, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 149,227 milioane euro (742,495 milioane lei), pentru un număr de 584.669 beneficiari.
În Campania 2024, plăţile din (FEADR) şi (BN1) pentru intervenţiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), se menţionează în comunicat.
Plăţile pentru intervenţiile finanţate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.
În Campania de plată a avansului aferent cererilor de plată depuse în anul 2024 au fost autorizate plăţi din FEGA, FEADR şi BN1 în valoare de peste 1,283 miliarde euro (6,383 miliarde lei).