Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Slatina în timp ce desfășurau activități specifice în baza Planului „Pirotehnic” au depistat sâmbătă, 28 decembrie 2024, în jurul ore 15:15, la punctele de lucru din municipiul Slatina ale unei societăți comerciale, administrată de un bărbat de 53 de ani, din comuna Slătioara, articole pirotehnice din categoriile F1, F2 și T1, deținute fără drept. Peste 400 de kilograme au fost găsite prima dată ca fiind deținute ilegal, pentru ca apoi la un nou control să mai fie găsite și confiscate alte 20 de kilograme.
„Articolele pirotehnice în greutate de aproximativ 400 de kilograme au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept. În cursul zilei de duminică, 29 decembrie 2024, în jurul orei 15:30, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Slatina au efectuat din nou un control la două dintre punctele de lucru din municipiul Slatina ale societății comerciale administrată de bărbatul de 53 de ani, din Slătioara. De această dată, polițiștii au descoperit 20 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2 și T1, deținute fără drept”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Sursa citată mai arată că articolele pirotehnice au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.