Reprezentanții instituțiilor mass-media străine, observatorii internaționali, asociațiile și fundațiile interesate vor putea să solicite de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) acreditare pentru observarea alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025, potrivit unui proiect al Autorității pus în consultare publică.
Potrivit proiectului, reprezentanții instituțiilor mass-media românești vor putea asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare și/sau ale birourilor electorale pentru votul prin corespondență și vor avea acces în imobilele și încăperile în care acestea își desfășoară activitatea numai în baza actului de identitate și a legitimației de jurnalist.
AEP a anunțat, marți, că a elaborat și a lansat în dezbatere publică, în acest sens, proiectul de hotărâre privind aprobarea procedurii de acreditare, a modelelor documentelor de acreditare și a modelelor ecusoanelor persoanelor acreditate la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, menționând că observațiile și propunerile privind proiectul de act normativ vor putea fi transmise la adresa de e-mail legislatie@roaep.ro până la data de 28 februarie 2025.
Proiectul de act normativ prevede că asociațiile sau fundațiile interesate pentru acreditarea la alegerile prezidențiale vor trebui să depună la AEP o cerere până cel mai târziu la data de 19 aprilie 2025.
Cererea va fi însoțită de o copie a statutului și o copie a hotărârii judecătorești de înființare, din care să rezulte că asociația sau fundația desfășoară activități de apărare a democrației și a drepturilor omului și este legal constituită cu cel puțin 6 luni înaintea datei alegerilor.
Documentele vor putea fi transmise prin poștă sau e-mail ori pot fi depuse la registratura Autorității Electorale Permanente, iar în cel mult 5 zile de la data înregistrării cererii, Autoritatea va elibera asociațiilor și fundațiilor din România care îndeplinesc condițiile documentele de acreditare.
Pe baza documentului de acreditare, asociația sau fundația poate desemna ca observatori interni numai persoane care nu au apartenență politică. Asociațiile și fundațiile acreditate de către AEP vor avea dreptul de a emite ecusoane pentru observatorii lor, mai prevede proiectul.
Observatorii interni vor putea asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare și/sau ale birourilor electorale pentru votul prin corespondență numai pe baza ecusonului, însoțit de actul de identitate.
De asemenea, AEP va acredita, la cerere, reprezentanții instituțiilor mass-media străine, cererile urmând să fie transmise prin poștă sau e-mail ori pot fi depuse la registratura Autorității. Cererile vor fi însoțite de copiile documentelor de călătorie, precum și de copii ale documentelor emise de instituții mass-media străine redactate în limba română, engleză sau franceză, din care rezultă calitatea de jurnalist.
Reprezentanții instituțiilor mass-media străine care dețin carnet valabil de corespondent, eliberat de Ministerul Afacerilor Externe, vor transmite Autorității Electorale Permanente doar cererea de acreditare, însoțită de o copie a respectivului carnet de corespondent.
Totodată, conform proiectului, AEP va acredita, la cerere, observatori internaționali, cererile transmise în același mod vor fi însoțite de copiile documentelor de călătorie, precum și de copii ale documentelor emise de organizații străine sau internaționale care desfășoară activități în domeniul electoral, redactate în limba română, engleză sau franceză, din care rezultă că persoanele care solicită acreditarea sunt desemnate, mandatate sau recomandate să observe alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
Observatorii internaționali și reprezentanții instituțiilor mass-media străine pot asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare și/sau ale birourilor electorale pentru votul prin corespondență numai pe baza documentului de acreditare emis de către Autoritatea Electorală Permanentă, care este valabil și în copie, însoțit de actul de identitate.
Documentele de acreditare emise de AEP vor fi valabile la ambele tururi de scrutin.
Proiectul mai prevede că reprezentanții instituțiilor mass-media românești vor putea asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare și/sau ale birourilor electorale pentru votul prin corespondență și au acces în imobilele și încăperile în care acestea își desfășoară activitatea numai în baza actului de identitate și a legitimației de jurnalist.
Persoanele acreditate și reprezentanții instituțiilor mass-media românești vor avea acces în secțiile de votare și vor putea asista la operațiuni, începând cu ora 6.00 și terminând cu momentul încheierii și semnării de către membrii biroului electoral al secției de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secția respectivă.
De asemenea, aceștia vor avea acces în imobilele și încăperile în care își desfășoară activitatea birourile electorale pentru votul prin corespondență și vor putea asista la toate operațiunile respectivelor birouri electorale. Ei nu vor putea interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris președintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularități.
Orice act de propagandă electorală, precum și încălcarea în orice mod a prevederilor legale atrag îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare sau sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență, după caz.
Filmarea și fotografierea locurilor publice din sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență, din zona de votare sau din localul secției de votare, după caz, vor putea fi efectuate fără a aduce atingere secretului votului și cu respectarea dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, mai prevede proiectul.