7.3 C
Slatina
luni,10 martie,2025

Ultimele Articole

Inspectorii sociali au aplicat amenzi de aproape 1,63 milioane de lei și au dispus închiderea unor servicii sociale

- Advertisement -

Inspectorii sociali ai Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și ai agențiilor județene au aplicat amenzi în valoare de 1,625 milioane de lei, iar pentru unsprezece servicii sociale au propus suspendarea activității pe o perioadă determinată sau au retras licența de funcționare, în urma unor controale inopinate realizate în cursul lunii trecute.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ANPIS, în cursul lunii februarie, au avut loc 689 de misiuni de inspecție inopinată, în vederea asigurării calității în domeniul serviciilor sociale.


Ca urmare a acestor controale, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale sub formă de avertisment sau amendă, cuantumul amenzilor fiind de 1,625 milioane de lei, în timp ce în cazul a unsprezece servicii sociale s-a propus suspendarea activității pe o perioadă determinată ori a fost retrasă licența de funcționare.

Totodată, inspectorii sociali au dispus 630 de măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Printre acestea se află: personalul de specialitate nu reprezintă 80% din totalul resurselor umane sau lipsa anumite categorii de personal; condiții de găzduire necorespunzătoare – spații neaccesibilizate, grupuri sanitare insuficiente, ferestre nesecurizate; lipsa spațiilor special amenajate pentru realizarea diverselor tipuri de servicii/terapii de recuperare/reabilitare funcțională oferite; meniuri zilnice elaborate fără aportul specialiștilor în nutriție, astfel încât să se asigure o alimentație echilibrată din punct de vedere caloric și nutritiv, în conformitate cu nevoile biologice specifice fiecărei vârste; proceduri de lucru/registre neelaborate/neactualizate; nu se derulează activități de recuperare/reabilitare funcțională a beneficiarilor; desfășurarea activității fără a deține licență de funcționare.

ANPIS precizează că, pentru deficiențele constate, au fost dispuse măsuri de remediere și a căror îndeplinire va fi monitorizată la termenele stabilite de către echipele de inspectori sociali.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți