Forțele Aeriene Române vor executa, în curând, misiuni de apărare a spațiului aerian național și aliat cu trei escadrile înzestrate cu avioane de luptă F-16 dispuse pe trei baze aeriene, a declarat, marți, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, la ceremonia de marcare oficială a finalizării înzestrării Escadrilei 48 Vânătoare cu acest tip de aeronave.
Potrivit unui comunicat al MApN, evenimentul a avut loc la Baza 71 Aeriană ‘General Emanoil Ionescu’ de la Câmpia Turzii.
La ceremonie au fost prezenți ambasadoarea Regatului Norvegiei la București, Hilde Svartdal Lunde, și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Leonard-Gabriel Baraboi.
Angel Tîlvăr a subliniat semnificația pe care derularea în bune condiții a contractului de achiziție a 32 de avioane F-16 din excedentul Forțelor Aeriene Norvegiene o are în raport cu securitatea României și a Flancului estic al NATO.
El a exprimat apreciere pentru modul în care partea norvegiană se achită de obligațiile asumate prin contractul dintre cele două Guverne.
‘Norvegia este un aliat important pentru România, cooperarea bilaterală în domeniul Apărării asigurând consistență amplului proces de modernizare și dezvoltare a capacităților de apărare ale țării noastre’, a declarat Tîlvăr, conform comunicatului citat.
Ministrul a evocat justețea și viabilitatea deciziei luate în urmă cu mai bine de 10 ani de a construi pentru Forțele Aeriene Române o capabilitate de tranziție către aeronavele de generația a V-a bazată pe aeronave F-16, a transmis MApN.
‘Acest program bazat pe aeronavele F-16 a oferit aviației noastre militare posibilitatea de a schimba fundamental mentalitatea corpului său profesional, a asigurat accesul la tehnologii de luptă aeriană moderne și interoperabile, a permis aducerea infrastructurii de operare la cele mai moderne standarde și, cel mai important, a catalizat trecerea către dotarea cu vârful de gamă pe plan mondial în materie de aviație de luptă, aeronavele F-35’, a spus el.
Angel Tîlvăr a arătat că industria națională de apărare este parte a acestui program de succes, modernizarea tuturor aeronavelor F-16 din înzestrarea Forțelor Aeriene Române la standardul M6.6 urmând a fi realizată în țară, la Aerostar Bacău. ‘Este un atu important pentru noi, care contează nu doar pe plan național, ci și în regiunea noastră. Perspectiva dotării cu aeronavele F-35 va crea cu siguranță noi oportunități de cooperare industrială pentru operatorii economici din țara noastră’, a afirmat ministrul.
Evenimentul desfășurat marți a inclus și o vizită de informare pe șantierul de construcție a unor obiective de infrastructură, ca parte a proiectului de extindere și modernizare a Bazei 71 Aeriană.
La finalul lunii ianuarie, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziționată de România de la Regatul Norvegiei, a aterizat în Baza 71 Aeriană ‘General Emanoil Ionescu’ de la Câmpia Turzii, completând astfel Escadrila 48 Vânătoare cu toate cele 16 aeronave.
Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent asigură creșterea securității României prin executarea apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comandă națională și aliată.
Până la finalul acestui an, este preconizată recepția și a restului de 16 aeronave F-16, care vor intra în înzestrarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare, înființată în organica Bazei 57 Aeriană ‘Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino’ de la Mihail Kogălniceanu.