Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din mai în condiții de legalitate, egalitate și integritate.
Potrivit deciziei, alegătorii care, în ziua votării, se află în unitatea administrativ-teritorială în care și-au stabilit domiciliul sau reședința votează numai la secțiile de votare unde sunt înscriși în listele electorale permanente, iar, dacă aceștia se află într-o altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secție de votare, fiind înscriși în listele electorale suplimentare.
Alegătorii cu domiciliul sau reședința în municipiul București nu își pot exercita dreptul de vot la o secție de votare situată în alt sector al municipiului București decât cel în care au domiciliul sau reședința, dar își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare aflată în alt județ, urmând a fi înscriși în listele electorale suplimentare.
De asemenea, cei care nu și-au preschimbat actele de identitate după modificarea limitei unității administrativ-teritoriale unde își au domiciliul sau reședința votează fie la secția de votare în a cărei listă electorală permanentă sunt înscriși, fie la oricare altă secție de votare, urmând a fi înscriși în listele electorale suplimentare.
Cei care au fost omiși din listele electorale permanente a secțiilor de votare la care sunt arondate străzile sau localitățile unde își au domiciliul sau reședința sunt înscriși în listele electorale suplimentare.
Alegătorii cu mobilitate redusă pot vota la orice secție de votare care le asigură accesul la vot, chiar dacă aceasta se află în aceeași unitate administrativ-teritorială în care sunt organizate secțiile de votare pe a căror liste electorale permanente se regăseșc, urmând a fi înscriși în listele electorale suplimentare.
Cei care, în ziua votării, se află în străinătate, pot vota la orice secție de votare organizată în străinătate, indiferent dacă a parcurs sau nu procedura de înregistrare în Registrul electoral ca alegător în străinătate.
Persoanele fără cetățenie română nu au drept de vot.
Alegătorii au dreptul la câte un singur vot pentru fiecare tur de scrutin organizat pentru alegerea Președintelui României.
Decizia precizează și procedura în cazul în care Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) semnalează, la o secție de votare din țară sau străinătate sau prin corespondență, faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot figurează deja în SIMPV.
Acestuia i se aduce la cunoștință că fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracțiunea de fraudă la vot care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Totodată, documentul prevede că, la ambele tururi de scrutin, în cele trei zile ale votării în străinătate, secțiile de votare din străinătate se deschid la ora locală 7:00.
La ambele tururi de scrutin, în prima și a doua zi ale votării în străinătate, secțiile de votare din străinătate se închid la ora locală 21:00. În prima și a doua zi ale votării în străinătate, alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare din străinătate, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot, până cel mai târziu la ora locală 23:59.
La ambele tururi de scrutin, în a treia zi a votării în străinătate, secțiile de votare din străinătate organizate în zone al căror fus orar este avansat sau înapoiat sau același cu cel al României se închid la ora locală 21:00.
În toate aceste situații, cei care se află la rând să voteze, pot să își exercite dreptul de vot, până cel mai târziu la ora locală 23:59.
La ambele tururi de scrutin, în ziua votării în țară, secțiile de votare din țară se deschid la ora locală a României 7:00 și se închid la ora locală a României 21:00. De asemenea, alegătorii care se află la rând la închidere, vor putea să voteze până cel târziu la ora locală a României 23:59.
Potrivit documentului, candidații, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot, prin orice mijloc de comunicare. În acest caz, identitatea se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin oricare mijloace legale, iar verificările ‘se vor derula cu tact și respect față de persoana a cărei identitate este contestată, urmărind evitarea situațiilor inconfortabile sau alte comportamente nepotrivite’.
Alegătorul care, din motive temeinice, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, observatorilor, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.
Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.
Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții. Atribuțiile sale, în această privință, se întind și în afara localului de vot, în sediul secției de votare până la o distanță de 500 m.
La toate operațiunile efectuate de birourile electorale ale secțiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, a operatorilor de calculator și a personalului de pază, candidații, persoanele
acreditate în condițiile legii, reprezentanții Autorității Electorale Permanente, membrii birourilor electorale superioare și ai Biroului Electoral Central.
Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale și persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală.
Sunt interzise comercializarea și/sau consumul de alcool în jurul sediului secției de votare din țară, pe durata votării, până la o distanță de 500 m.
La secțiile de votare din localitățile în care se organizează alegeri locale parțiale și/sau referendumuri locale la aceeași dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, prezența la votarea pentru Președintele României se consemnează pe liste electorale distincte de cele pentru alte tipuri de alegeri, iar SIMPV trebuie să permită evidențierea distinctă a prezenței la vot pentru alegerile pentru Președintele României din anul 2025.