Termenul până la care partidele, alianțele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți mai pot depune, la Biroul Electoral Central, candidaturile pentru alegerile prezidențiale expiră sâmbătă, la ora 24:00, conform calendarului aprobat de Guvern.
Până în prezent, BEC a decis înregistrarea candidaturilor lui Nicușor Dan (independent) și a lui Crin Antonescu (Alianța România Înainte).
De asemenea, BEC urmează să se pronunțe asupra înregistrării candidaturilor lui Victor Ponta (independent), Elenei Lasconi (USR), Dianei Șoșoacă (S.O.S. România) și Cristian Terheș (Partidul Național Conservator din România).
Candidatura lui Călin Georgescu (independent) a fost respinsă de BEC, argumentele fiind că acesta a încălcat obligația de a apăra democrația, ținându-se cont și de decizia CCR din 6 decembrie 2024 prin care a fost anulat procesul electoral pentru alegerea președintelui României.
BEC a respins și înregistrarea candidaturilor lui Petru Mîndru, Maria Marcu (de două ori) și Ion Popa, ca independenți, pe motiv că dosarele au fost incomplete.
Curtea Constituțională a respins toate contestațiile primite, inclusiv a lui Călin Georgescu, care a vizat decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale, nemaifiind nicio cale de atac.
Președintele CCR, Marian Enache, a transmis vineri că Biroul Electoral Central avea nu doar competența, ci și obligația să verifice condițiile de eligibilitate privind respectarea Constituției în cazul înregistrării candidaturilor la alegerile prezidențiale din luna mai.
Mai multe contestații au fost depuse, până în prezent, la Curtea Constituțională și împotriva candidaturilor lui Crin Antonescu și Nicușor Dan, acestea fiind respinse.