13 C
Slatina
sâmbătă,26 aprilie,2025

Ultimele Articole

Ministerul Educației: Înscrierile la concursul național ‘Școală Europeană’ – până pe 9 mai

- Advertisement -

Școlile se pot înscrie până pe 9 mai la concursul național ‘Școală Europeană’, a anunțat joi Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit sursei citate, în premieră în acest an școlar, candidaturile vor fi transmise în format electronic către Ministerul Educației.

‘Informațiile privind depunerea candidaturilor au fost deja transmise către inspectoratele școlare’, precizează MEC.

Concursul ‘Școală Europeană’ are drept scop încurajarea participării unităților de învățământ preuniversitar și a celor de educație extrașcolară la programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

Competiția se adresează tuturor unităților de învățământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Prima ediție a acestei competiții a fost organizată în anul 2004.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți