România a alocat doar 12,8% din PIB pentru protecția socială, în 2023, în rândul țărilor Uniunii Europene (UE) un procent mai mic fiind înregistrat în Irlanda (8,1% din PIB), Malta (9,7%) și Ungaria (12,3%), arată un infografic al Monitorului Social, publicat marți.
Proiectul Fundației Friedrich Ebert România relevă faptul că, la polul opus, statele-membre care alocă cel mai mare procent din PIB pentru protecție socială sunt: Finlanda (25,7%), Franța (23,4%), Austria (21,4%), Luxemburg (20,2%) și Belgia (20,1%).
Potrivit unui comunicat de presă al organizației, transmis marți AGERPRES, când vine vorba despre cheltuielile totale cu protecția socială, România alocă aproximativ 1.766 de euro/cap de locuitor, după cum arată cele mai recente date ale Eurostat, în anul 2022. În urma țării noastre se află Bulgaria (1.631 de euro), ambele țări plasându-se la distanțe considerabile față de media UE (8.212 euro) și de țările nordice și vestice, după cum urmează: Danemarca (15.368 de euro), Suedia (12.253 de euro), Finlanda (11.414 de euro), Germania (11.341 de euro), Franța (11.462 de euro), Olanda (11.708 de euro) și Austria (11.283 de euro).
Cheltuielile publice pentru protecția socială reflectă funcția principală a guvernului în redistribuirea unor venituri și plăți obligatorii către populația vulnerabilă. Acestea cuprind nouă tipuri de cheltuieli, printre care: pensiile, indemnizațiile în caz de boală și invaliditate, indemnizațiile de șomaj, alocațiile pentru copii, indemnizațiile pentru familii, locuințele sociale, ajutoarele sociale etc.
În Uniunea Europeană, cheltuielile pentru protecție socială s-au menținut la un nivel relativ ridicat în 2023 datorită măsurilor guvernamentale menite să atenueze impactul creșterii prețurilor la energie. ‘Pentru România, raportul din PIB pentru protecție socială este de așteptat să continue să scadă în anul 2025, ca urmare a încetării compensațiilor la plata energiei către populație, dar și în urma măsurilor de reducere a deficitului bugetar’,se precizează în analiză.
Din totalul cheltuielilor publice cu protecția socială, se evidențiază două categorii la care România nu stă bine: ajutorul de șomaj și locuirea socială.
România alocă doar 0,2% din totalul cheltuielilor cu protecția socială pentru asigurarea indemnizației de șomaj, ceea ce ne clasează pe ultima poziție din UE, alături de Polonia (0,82%) și de Malta (0,87%). Cele mai mari alocări bugetare cu plățile șomajului sunt înregistrate în Spania (6,22%), Franța (5,64%), Lituania (5,24%) și Finlanda (5%).
Beneficiile sociale pentru asigurarea locuirii plasează țara noastră pe antepenultimul loc în Uniunea Europeană, cu o alocare bugetară de doar 0,04% din totalul cheltuielilor cu protecția socială, alături de Bulgaria (0%) și Croația (0,01%). Procentual, aproape de România se află Polonia (0,12%), Slovenia (0,15%) și Slovacia (0,18%).