Ministerul Afacerilor Interne este unul dintre cele mai mari și cel mai puternic minister al Guvernului, care este 24 de ore din 24 în acțiune, fără pauză, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia ceremoniei organizată cu prilejul sărbătoririi a 163 de ani de la înființarea MAI.
‘În cifre, astăzi MAI înseamnă un număr de 129.000 de cadre, la o schemă de 165.000 de poziții, cu un deficit de 22,12% raportat la schema de personal gândită acum peste 20 de ani. Ministerul, incluzând armele sale, este unul dintre cele mai mari și cel mai puternic minister al Guvernului, este un minister care este 24 de ore din 24 în acțiune, fără pauză, cu efective zilnice în teren de peste 26.000 de oameni. Uneori am depășit și 30.000 de oameni în teren’, a spus Predoiu.
El a arătat că, din acest aparat uriaș, 82,2% din personal interacționează direct cu cetățeanul – cea mai mare parte din el în confruntare directă cu pericolele, iar 18% lucrează în zona de comandă, coordonare, suport, logistică sau administrativă, adică la birou.
‘Bugetul Ministerului în zona de ordine publică și situații de urgență reprezintă 1,08% din PIB, raportat la media europeană care este de 1,10% din PIB. Activitatea ministerului este zilnic foarte intensă și permanentă. Siguranța publică nu vine de la sine, chiar dacă pare așa’, a mai spus Predoiu.