România ajută Ucraina, în mod constant, de când a început războiul, și cu echipament și cu muniție, a declarat duminică ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu.
El a participat, duminică, alături de premierul Ilie Bolojan, la ceremonia militară și religioasă organizată în memoria eroilor aviatori la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor, cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
‘În mod constant, de când a început războiul, România ajută Ucraina și cu echipament și cu muniție. Și, până acum, a fost o decizie de a nu fi făcute publice anumite ajutoare. E o discuție pe care o vom avea între Guvern și Președinție pentru a stabili cum vom face în viitor, dacă vom spune public și eu cred că putem să spunem. Sunt lucruri cu care i-am ajutat și îi ajutăm în continuare, destul de frecvent, pe ucraineni să se apere’, a afirmat Ionuț Moșteanu, întrebat dacă România continuă să ajute Ucraina cu arme și echipamente militare.
Ministrul a dat ca exemplu de ajutor militar acordat Ucrainei antrenamentul pentru piloții ucraineni.
‘Suntem singura armată, în afara Statelor Unite ale Americii, care antrenează piloți de F-16, la Fetești. Sunt piloți ucraineni care au completat acest stagiu de pregătire și sunt alții care sunt în curs de antrenamente’, a menționat Ionuț Moșteanu.