Guvernul se concentrează în această perioadă pe definitivarea proiectelor care sunt finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât niciun ban din granturi să nu fie pus în pericol, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
”Guvernul se concentrează în perioada aceasta pe definitivarea și pe pregătirea proiectelor care sunt finanțate din PNRR. Premierul este foarte ferm hotărât ca niciun ban din granturi să nu fie cumva pus în pericol. De aceea, se face o evaluare foarte atentă a proiectelor din PNRR și fiecare ministru are această obligație”, a afirmat Dogioiu, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.
Ea a precizat că, în același timp, se lucrează și la reorganizarea și restructurarea autorităților centrale.
”Premierul va avea întâlniri cu fiecare ministru pentru stabilirea unui calendar pentru această reorganizare și restructurare a autorităților centrale, obiectivul fiind, în mod evident, reducerea cheltuielilor de funcționare ale statului”, a transmis Ioana Dogioiu.