19.4 C
Slatina
joi,31 iulie,2025

Ultimele Articole

Cătălin Predoiu: Actuala promoție a Academiei de Poliție își începe cariera într-o lume mai complexă

- Advertisement -

Absolvenții din acest an ai Academiei de Poliție își încep cariera într-o lume ‘mai complexă’ din punct de vedere al provocărilor, al amenințărilor și al apărării interesului general și patriei, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

 

El a participat, împreună cu președintele Nicușor Dan, la ceremonia de acordare a gradului de sublocotenent sau subinspector de poliție absolvenților Academiei de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’ – Promoția 2025 ‘Mihai Viteazul’.

‘Astăzi, trăim un moment important pentru Ministerul Afacerilor Interne, pentru absolvenții Academiei de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’, îndrăznesc să spun că și pentru cetățenii României și pentru țara noastră, un moment în care o nouă promoție, după finalizarea studiilor și a examenelor, își începe cariera, un moment în care, până mai ieri copii, astăzi, maturi absolvenți ai academiei, își asumă o responsabilitate de a îndeplini misiunile în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de a apăra cetățenii, de a apăra legea, își asumă responsabilitatea de a contribui la modernizarea activității Ministerului Afacerilor Interne, de a se perfecționa, de a duce performanța ministerului mai departe în sprijinul cetățenilor, al legii, al patriei’, a afirmat Predoiu.

Ministrul a subliniat că lumea actuală este mai complexă din punctul de vedere al provocărilor, al amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice și al apărării interesului general și patriei.

‘Această promoție intră în activitate și își începe cariera într-o lume mai complexă din punct de vedere al provocărilor, al amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice, la adresa cetățenilor, mai complexă din punct de vedere al nevoii de a proteja drepturile și libertățile fundamentale, mai complexă din punct de vedere al protejării interesului general și al apărării patriei, într-o lume din ce în ce mai plină de provocări la adresa siguranței statelor, la adresa păcii’, a evidențiat el.

‘Nu vă încovoiați sub greutăți, țineți drumul drept!’, le-a transmis ministrul tinerilor absolvenți.

El le-a spus că, de câte ori vor fi puși la încercare, vor avea îndoieli sau se vor simți slăbiți, să se gândească la eroii neamului.

‘Puțini oamenii își aleg o astfel de nobilă profesie. E nevoie de un suflet special, un caracter special și o tărie specială pentru ca toată viața să aperi legea, să aperi cetățeanul, drepturile lui, să aperi tricolorul și patria, un drum pe care oricând pot apărea momente delicate care vă vor pune la încercare. N-am nicio îndoială că veți străbate acest drum cu demnitate și onoare și că vă veți face permanent datoria față de cei pe care ați ales să-i slujiți: cetățenii români, poporul român, drapelul și patria’, le-a mai transmis ministrul absolvenților.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți