20.5 C
Slatina
joi,31 iulie,2025

Ultimele Articole

Ședința coaliției: Pachetul 2 de măsuri de reformă urmează să fie aprobat după rectificarea bugetară (surse)

- Advertisement -

Coaliția de guvernare a stabilit miercuri ca pachetul 2 de măsuri de reformă să fie aprobat după rectificarea bugetară, în cursul lunii august, au precizat, pentru AGERPRES, surse politice.

Potrivit acestora, în discuție pentru a intra în pachetul 2 sunt, pe de o parte, măsuri care vizează ‘tăieri de sinecuri și privilegii, inclusiv pensiile speciale ale magistraților’, iar, pe de altă parte, măsuri care vizează modificarea Legii insolvenței, taxarea capitalului și transferurile de capital.

O parte din măsurile care vor fi cuprinse în pachetul 2 vor fi aprobate prin angajarea răspunderii de către Guvern în Parlament, au indicat sursele citate.

Conform acestora, după rectificarea bugetară se vor cunoaște și resursele financiare care pot fi alocate proiectelor din Programul ‘Anghel Saligny’. Între timp, la Ministerul Dezvoltării se analizează proiect cu proiect.

Nu în ultimul rând, în cadrul ședinței s-a stabilit clar un mecanism de luare a deciziilor: fiecare proiect va fi discutat mai întâi în coaliție, cu miniștri de resort, și apoi se va comunica public.

Partidele din coaliție vor avea la dispoziție o săptămână să aducă îmbunătățiri proiectului supus discuției, au mai precizat sursele citate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți