Contractele pe care Uzina Mecanică (UM) Cugir le are în derulare nu sunt afectate de incendiul care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă într-o hală a fabricii, iar la o primă evaluare valoarea pagubei provocate de explozie se ridică la peste 400.000 de euro, a anunțat, sâmbătă, ministrul Economiei, Radu Miruță.
Ministrul Economiei s-a aflat sâmbătă la Cugir pentru a vedea situația de la Uzina Mecanică.
”Relațiile comerciale, contractele în desfășurare, din informațiile care mi-au fost date astăzi, nu sunt afectate. Adică dimensiunea exploziei a fost limitată. Numerele au fost mici astfel încât contractele nu sunt astăzi afectate. (…) Contractele sunt cu dimensiune strategică”, a spus Miruță presei.
Potrivit acestuia, prejudiciul în acest caz se ridică ”undeva la 400 și ceva de mii de euro”.
El a mai arătat că situația va fi analizată și de specialiști de la Institutul Național de Criminalistică.
”Riscul provocat de explozia de aseară acum nu mai este, asta mi-au spus cei de la ISU. Nu s-a identificat punctual cum s-a desfășurat și ce a generat explozia de aseară. A venit un laborator de criminalistică de la Institutul Național de Criminalistică care să ia toate probele posibile. Cei locali au luat toate detaliile din jurul clădirii în care s-a întâmplat explozia, urmează o analiză din toate punctele de vedere cu privire la cauzele pentru care s-a declanșat explozia, toate variantele sunt pe masă. (…) Sunt foarte determinat să identificăm cauza. (…) Cât timp nu există această cauză cunoscută și informația e că, în acest moment, cauza este în analiză, identificarea ei, nu am o soluție pe care să v-o dau cu privire la ce măsură s-a luat pentru că ce s-a întâmplat să nu se mai întâmple. (…) Aștept rezultatul specialiștilor de la Institutul de Criminalistică”, a menționat ministrul.
Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la o hală destinată depozitării muniției a S.C. Uzina Mecanică Cugir S.A. – Compania Națională Romarm S.A. Depozitul conținea aproximativ 400.000 de cartușe, calibrul 14/5, pregătite pentru a fi livrate, iar, la o primă evaluare, se apreciază de către reprezentanții societății că au fost distruse aproximativ 130.000 de cartușe, cu posibilități reale ca și restul muniției să fi fost compromis.
Nu au fost înregistrate victime omenești. Angajații fabricii au intrat în concediu, de la 1 august, pentru două săptămâni.