22.5 C
Slatina
marți,5 august,2025

Ultimele Articole

Ministrul Daniel David s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din învățământ

- Advertisement -

Ministrul Educației, Daniel David, s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții organizațiilor sindicale din învățământ care protestează de săptămâna trecută, cărora le-a transmis că, în prezent, nu există reduceri ale bugetului, dar pentru acoperirea cheltuielilor până la sfârșitul anului, dacă nu se iau măsurile anunțate, este nevoie de o suplimentare de circa două miliarde de lei.

‘Reprezentanții sindicatelor și-au precizat punctele de vedere și motivele protestelor și au formulat o serie de solicitări. Ministrul Daniel David și-a manifestat deschiderea pentru găsirea celor mai bune soluții privind aplicarea legii fiscal-bugetare în timpul și în contextul consultării publice privind legislația subsecventă. De asemenea, reprezentanții ministerului au precizat că, în acest moment, nu există reduceri în bugetul ministerului, dar pentru buna funcționare până la sfârșitul anului (acoperirea cheltuielilor), dacă nu se iau măsurile anunțate, este nevoie de o suplimentare de aproximativ 2 miliarde RON’, informează un comunicat al Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit MEC, solicitările sindicatelor care depășesc atribuțiile ministerului vor fi înaintate pentru analiza Guvernului și a coaliției de guvernare.

La întâlnirea care a avut loc la sediul Ministerului Educației și Cercetării au participat Daniel David, alături de alți reprezentanți ai MEC, și reprezentanții celor trei organizații sindicale implicate în forme de protest – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’.

Sindicaliștii din învățământ au pichetat luni, pentru a patra zi, sediul Ministerului Educației și Cercetării, cerând demisia lui Daniel David.

‘Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională ‘Alma Mater’, în numele celor peste 250.000 de salariați ale căror interese le reprezintă, își exprimă revolta împotriva prevederilor Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educațional. În ciuda tuturor demersurilor făcute și a argumentelor aduse în ultima perioadă: discuții cu președintele României, precum și solicitarea adresată acestuia de a nu promulga această lege, discuții cu prim-ministrul Guvernului României și cu ministrul Educației, discuții cu conducerile partidelor politice care susțin actualul Guvern, precum și pichetarea Parlamentului României, din nefericire, această lege profund antisocială a fost publicată în Monitorul Oficial’, transmiteau sindicaliștii, săptămâna trecută.

În opinia acestora, Guvernul provoacă ‘o criză fără precedent în ultimii 35 de ani’ în învățământ. Totodată, cele trei sindicate susțin că măsurile au fost luate ‘din condei’, fără să se facă un studiu de impact.

Cele trei organizații au anunțat că pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la ‘Mitingul Educației’.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți