Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ’90, a afirmat marți președintele Nicușor Dan.
”Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ’90. Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe. Dumnezeu să-l ierte!” – este mesajul președintelui Nicușor Dan, publicat pe pagina de Facebook a Administrației Prezidențiale.
Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți, la vârsta de 95 de ani. El era internat încă de la începutul lunii iunie la Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu” (Spitalul SRI).
Potrivit reprezentanților unității medicale, decesul a fost înregistrat la ora 15:55.