24.4 C
Slatina
vineri,15 august,2025

Ultimele Articole

Ministrul Agriculturii a evaluat o serie de investiții cu fonduri europene și naționale din județul Galați

- Advertisement -

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat, în județul Galați, o serie de investiții strategice realizate cu fonduri europene și naționale, care vizează dezvoltarea sectorului agricol și agroalimentar.

‘Astăzi, am văzut exemple concrete de investiții care transformă agricultura județului Galați într-un model de performanță. De la ferme moderne, la infrastructură de irigații reabilitată și crame premiate, toate aceste proiecte demonstrează că fondurile europene și programele naționale sunt instrumente puternice pentru dezvoltarea rurală. Vom continua să sprijinim fermierii, să modernizăm sistemele de irigații și să creăm condițiile necesare pentru ca produsele românești să ajungă pe mesele consumatorilor, atât din țară, cât și din străinătate’, a declarat Florin Barbu, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Prima oprire pe teren a fost la Prodleg Farm SRL, o organizație de producători formată din Aliseveris SRL, Agrogarden SRL, Agro-Edy 2008 SRL, PF Păiș Elena și PF Păiș Nicuța. Proiectul, cu o valoare totală de 1.613.946 de euro, finalizat la 31 ianuarie 2024, a vizat modernizarea exploatației agricole, cu accent pe condiționarea, procesarea și marketingul legumelor și cartofilor. Astfel, membrii organizației cultivă 1.080 de hectare, dintre care 386 de hectare cu legume și 694 de hectare cu cereale, livrând producția către marile lanțuri de retail.

‘Delegația a continuat vizita la Stația de Pompare Apă Dunăre, parte a amenajării de irigații Câmpia Covurlui, care deservește peste 80.000 ha de teren agricol. Lucrările de modernizare sunt finalizate și urmează recepția acestora, infrastructura modernizată asigurând un sistem eficient de irigații, vital pentru creșterea producțiilor agricole’, se menționează în comunicat.

Un alt obiectiv vizitat a fost Crama Bratu – S.C. Prestatorul SRL, din comuna Vânători, o investiție de 8.128.200,33 de lei, finanțată prin programele naționale de sprijin în sectorul viti-vinicol 2014-2018 și 2019-2023, care a inclus construcția cramei și achiziția de echipamente moderne. În acest areal, sunt cultivate 44,63 de hectare și produse vinuri premiate la competiții naționale și internaționale, inclusiv primul vin spumant din județul Galați – ‘Gama Simfonii’.

‘Ultimele obiective ale vizitei au fost Sifonul Lozova și Sifonul Mălina, investiții majore în modernizarea infrastructurii principale de irigații. La Sifonul Lozova, reabilitarea prin PNRIPIR a presupus înlocuirea completă a conductelor DN 3200 mm și modernizarea construcțiilor hidrotehnice, pentru deservirea a 54.000 ha. Sifonul Mălina beneficiază de o investiție de peste 126 milioane lei, pentru înlocuirea conductelor și asigurarea continuității irigațiilor pe 68.000 ha’, notează MADR.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți