Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că blocarea înstrăinării profiturilor în cazul multinaționalelor, ca primă etapă dintr-o reformă mai amplă privind un sistem fiscal echitabil, este un pas ‘necesar’, dar nu suficient.
‘Am avut astăzi o primă întâlnire cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în cadrul căreia am abordat situația finanțelor publice. Salutăm măsura care prevede blocarea înstrăinării profiturilor în cazul multinaționalelor, ca primă etapă dintr-o reformă mai amplă privind un sistem fiscal echitabil. Consider că este un pas necesar, dar nu suficient. Trebuie să continuăm în această direcție pentru diminuarea optimizărilor fiscale, astfel încât povara austerității să nu fie pusă doar pe umerii persoanelor vulnerabile și a clasei de mijloc’, a scris Grindeanu, pe Facebook.
El a adăugat că a convenit împreună cu ministrul de Finanțe să se realizeze analize de impact cu privire la mai multe domenii.
‘Am convenit să se realizeze analize de impact cu privire la: suprataxarea averilor mari (triplarea impozitului pe marile averi), majorarea taxării câștigurilor realizate din speculații de capital pe termen scurt, creșterea impozitării de la 10% la 16% pe câștigurile din veniturile din criptomonede, creșterea de zece ori a amenzilor pentru fiecare angajat fără contract de muncă, termene mai scurte pentru limitarea perioadei în care o firmă poate rămâne în insolvență, interzicerea înființării de noi firme de către asociați/administratori în insolvență. Apreciez deschiderea ministrului de Finanțe de a identifica, alături de specialiștii noștri, cele mai potrivite măsuri pentru a depăși acest moment’, a transmis liderul PSD.
Potrivit lui Sorin Grindeanu, ‘un punct vital’ rămâne continuarea marilor proiecte de infrastructură și a investițiilor publice prin Programul Național ‘Anghel Saligny’.
‘Rectificarea bugetară trebuie să țină cont de nevoile de dezvoltare ale României. Vom continua aceste consultări, în perioada următoare, deoarece este important să venim cu un program de relansare pentru economia românească’, a subliniat el.