23.6 C
Slatina
sâmbătă,16 august,2025

Ultimele Articole

MEC: În urma renegocierii cu CE s-au păstrat doar proiectele care pot fi implementate până la 31 august 2026

- Advertisement -

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) transmite că, în urma renegocierii între Guvern și Comisia Europeană (CE), și-a păstrat doar proiectele finanțate prin PNRR care au un grad de maturitate ridicat și pot fi implementate până la 31 august 2026, reducându-se astfel riscul de penalizare, din cauza neîndeplinirii jaloanelor, de la aproximativ 1,7 miliarde euro la 718 milioane euro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de MEC, instituția gestionează 17 investiții și șapte reforme cu o valoare totală alocată de 3,285 miliarde euro (în perioada 2021 – 2026).

”În cazul MEC, conform analizei realizate anul acesta de minister, împreună cu MIPE și reprezentații Comisiei Europene, dacă proiectele s-ar fi desfășurat fără renegociere, țintele și jaloanele cu risc de neîndeplinire până în 31 august 2026 puteau conduce la o penalizare totală de aproximativ 1,7 miliarde euro. În urma renegocierii între Guvernul României și Comisia Europeană din acest an, au fost păstrate doar investițiile și proiectele cu un grad ridicat de maturitate, care pot fi implementate până la 31 august 2026, MEC reducându-și astfel penalizarea de la aproximativ 1,7 miliarde euro la 718 milioane euro”, menționează sursa citată.

MEC precizează că celelalte investiții vor fi transferate către alte surse de finanțare.

”În urma renegocierii, au fost păstrate numai proiectele ce fac dovada gradului de maturitate care să permită finalizarea în perioada asumată și absorbirea integrală a valorii din grant aferentă, pentru celelalte proiecte urmând a fi căutate surse de finanțare alternative. Spre exemplu, pentru investiția 15 – Școala ONLINE, investiție finanțată din componenta de împrumut PNRR, s-a luat deja decizia de a fi transferată pe o altă sursă de finanțare, de această dată finanțare nerambursabilă prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF)”, se arată în comunicatul amintit.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți