18.1 C
Slatina
marți,19 august,2025

Ultimele Articole

Ministerul Finanțelor a împrumutat, luni, 900 milioane lei de la bănci

- Advertisement -

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 900 milioane lei de la bănci, prin două emisiuni de obligațiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

Ministerul a împrumutat 400 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni, cu scadența în 25 aprilie 2029, și un randament mediu de 7,48% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 772 milioane de lei.

Marți este programată o licitație suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligațiuni.

De asemenea, MF a împrumutat 500 milioane lei printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența în 28 aprilie 2031, la un randament mediu de 7,48% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 846,75 milioane lei.

Tot marți este programată o licitație suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligațiuni.

Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna august 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 810 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni.

Suma totală, de 6,61 miliarde lei, este cu 15 milioane de lei mai mare față de cea care a fost programată în luna iulie a acestui an, de 6,595 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți