Reprezentanții Federației sindicale Sanitas au discutat miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și specialiști din minister, pe marginea reformelor din domeniu preconizate să fie incluse în pachetul 2 de măsuri.
‘Ne-a fost prezentat proiectul de OUG care astăzi, după întâlnirea cu noi, va fi publicat în transparență decizională și care aduce, în principal, următoarele noutăți: creșterea punctului pe serviciul medical în ambulator până la 8 lei, până la 1 ianuarie 2026; obligativitatea de a presta activitate în ambulator pentru toți medicii, cu flexibilizarea organizării activității în cabinetele din ambulator; modificarea condițiilor pentru ocuparea funcției de șef secție; modificarea condițiilor de ocupare a funcției de manager; modificarea modului de finanțare a serviciilor medicale – mecanism nou elaborat de CNAS, cu păstrarea componentei ‘influențe’, însă acestea vor fi acordate în funcție de mai multe criterii de performanță (complexitatea cazurilor rezolvate, rulaj pacienți, număr de paturi, etc.); reglementarea finanțării cazurilor grave transferate de la privat la stat’, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Federației Sanitas.
Sindicaliștii au informat că au solicitat ‘corectarea’ OUG 36/2025 în ceea ce privește măsurile care au afectat câteva categorii de salariați din Sănătate imediat ce aceasta a fost emisă, precizând că ministrul a asigurat că va fi emis în perioada imediat următoare un document legislativ care va remedia situația creată.
Totodată, ei au solicitat să facă parte din comisiile care vor lucra la elaborarea viitoarelor proiecte de acte de normative care vizează reforma în Sănătate.
‘În ceea ce privește măsuri ce urmează a fi incluse în alte acte normative ce vor fi emise ulterior, ne-am asigurat că vom face parte din toate comisiile care vor lucra la elaborarea lor, iar acestea vor viza, din datele pe care le avem până acum, următoarele: îmbunătățirea normativului de personal – în urma colectării datelor de la spitale și a analizei acestora, cu toate particularitățile din sistem, se va elabora o formulă optimă de calcul pentru a-l adapta la condițiile actuale; reorganizarea serviciilor de Ambulanță – urmează să aibă loc consultări pentru identificarea de soluții care să protejeze salariații de orice riscuri, în principal de cel de a-și pierde locul de muncă’, au explicat sindicaliștii.
Ei i-au solicitat ‘expres’ ministrului Sănătății să transmită pe toate canalele guvernamentale ca sistemul sanitar și cel de asistență socială să fie exceptate de la prevederile din proiectul de act normativ aflat în transparență decizională la Ministerul Muncii care interzice cumulul pensiei cu salariul, transferurile și detașările, ținând cont de ‘criza de personal, specificul activității, epuizarea personalului, nevoia de a susține activitatea continuă în unitățile supraaglomerate’.
‘Federația Sanitas a solicitat în mod expres susținerea ministrului Sănătății pentru păstrarea locurilor de muncă ale tuturor salariaților din sistem și păstrarea veniturilor acestora în perioada aplicării măsurilor de reformă/austeritate, ținând cont de specificul activității noastre și de dificultățile uriașe create de criza de personal din Sănătate. Ministrul Alexandru Rogobete ne-a asigurat de o colaborare onestă și a promis un parteneriat corect cu Federația Sanitas în beneficiul unui sistem de sănătate care poate fi optimizat doar cu ajutorul unei resurse umane respectate și mulțumite atât de condițiile de muncă cât și de retribuirea eforturilor zilnice de a susține sistemul’, se evidențiază în postare.
Sindicaliștii de la Sanitas au anunțat că urmează să aibă o întâlnire și cu ministrul Muncii pentru consultări care privesc sistemul de asistență socială.