Articolele de echipament și elementele de uniformă sunt puse la dispoziția polițiștilor în mod gratuit, în funcție de misiunile și atribuțiile pe care le au de îndeplinit, iar aceștia pot solicita, prin intermediul unităților din care fac parte, acordarea sau înlocuirea echipamentelor prevăzute în normele legale de dotare, potrivit legislației în vigoare, se arată într-un comunicat al Poliției Române, transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, asigurarea articolelor de echipament din compunerea uniformelor de poliție pentru toate unitățile s-a realizat în funcție de necesitățile stabilite de fiecare structură, infirmând astfel informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ‘polițiștii, împinși de criză să facă negoț online: Își vând singuri echipamente tactice pe internet’.
Inspectoratul General al Poliției Române precizează că aceste informații sunt eronate și subliniază că Poliția Română este preocupată constant de îmbunătățirea tehnicii din dotare, precum și de pregătirea profesională a polițiștilor, astfel încât intervențiile să fie eficiente, iar aceștia să acționeze în condiții de siguranță.
‘La nivelul Poliției Române, asigurarea articolelor de echipament din compunerea uniformelor de poliție pentru toate unitățile s-a realizat potrivit necesităților stabilite de către fiecare unitate de poliție, având la bază strategia anuală de echipare, fundamentată în baza solicitărilor de echipament ale polițiștilor’, informează IGPR.
Astfel, în ultimii doi ani, pentru protejarea polițiștilor și îmbunătățirea reacției la evenimente, au fost achiziționate peste 1.000 de autovehicule, 550 de cinemometre, 600 de sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor psihoactive în salivă, 800 de etilometre, 4.617 dispozitive de monitorizare GPS, 600 de complete de blocare a trecerii auto și 11.000 de bastoane telescopice.
De asemenea, au fost achiziționate echipamente, soluții și sisteme informatice pentru dotarea și eficientizarea activităților polițienești, printre care peste 7.400 de stații de lucru fixe și mobile, aproximativ 19.000 de dispozitive mobile (tablete și terminale rigidizate) pentru citirea documentelor, respectiv accesarea bazelor de date, 7.400 de imprimante termice mobile, 150 de echipamente de cercetare la fața locului pentru structurile de rutieră, aproximativ 5.300 de dispozitive de înregistrat portabile de tip Body-cam și 7.200 de terminale radio portabile TETRA.
‘Conform legislației în vigoare, producerea și/sau comercializarea, în tot sau în parte, a unor articole de echipament sau a unor însemne distinctive din compunerea uniformelor polițiștilor de către persoane fizice sau juridice, în afara procedurilor legale de achiziție derulate de Ministerul Afacerilor Interne ori de instituțiile/structurile aflate în subordinea acestuia, constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională’, arată sursa citată.