Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a plecat duminică spre Bruxelles, pentru o vizită de lucru importantă cu privire la fondurile de care va beneficia România în următorii ani.
‘Voi avea întâlniri la cel mai înalt nivel cu doamna Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, cu domnul Raffaele Fitto, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru coeziune și reforme, precum și cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene pe portofoliul oameni, competență și pregătire. Sunt discuții esențiale pentru viitorul fondurilor europene și pentru locul României în viitorul cadru financiar multianual’, a anunțat Pîslaru, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Totodată, acesta a precizat că, luni, va avea negocieri cu reprezentanții statelor donatoare Norvegia, Islanda și Liechtenstein pentru viitorul granturilor norvegiene și SEE. Este vorba de o nouă alocare de aproximativ 600 milioane euro, bani care vor finanța proiecte importante de dezvoltare și reducere a disparităților în România.
‘Fiecare euro pe care îl atragem pentru România trebuie să se transforme în școli mai bune, spitale mai curate, infrastructură modernă și comunități mai prospere’, a subliniat Pîslaru.