7.4 C
Slatina
joi,2 octombrie,2025

Ultimele Articole

Olt: Numărul angajărilor a scăzut în contextul reducerii ofertei locurilor de muncă

- Advertisement -

Numărul persoanelor angajate în judeţul Olt prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) în primele opt luni ale acestui an a fost mai mic faţă de perioada similară din anul precedent cu peste 900 de persoane, scăderea fiind explicată de reprezentanţii instituţiei prin contextul economic şi o ofertă de locuri de muncă mai redusă.

Purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iodache, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că agenţii economici din judeţ au avut în acest an mai puţine locuri de muncă disponibile faţă de 2024.

„Situaţia economică şi-a pus amprenta şi asupra angajărilor, au fost mai puţine faţă de primele opt luni ale anului trecut, de asemenea, au fost şi mai puţine locuri de muncă vacante. În primele opt luni din 2025 au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt 2.364 de persoane, iar anul trecut, în perioada similară – 3.285 de persoane. Nu au fost efectuate concedieri colective, iar ritmul angajărilor, deşi nu la fel de susţinut ca în alţi ani, s-a menţinut la un nivel de câteva sute de persoane încadrate în muncă în fiecare lună”, a spus Elena Iordache.

Ea a menţionat că, în perioada ianuarie – august, aproximativ 6.700 de persoane au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca fiind în căutarea unui loc de muncă, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderii în măsuri active.

În privinţa locurilor de muncă disponibile, Elena Iordache a precizat că, în această săptămână, sunt vacante în judeţul Olt 459 de posturi, în zona Slatina fiind cele mai multe – 301 posturi.

Angajatorii caută atât persoane fără studii (manipulant mărfuri), cât şi lucrători în sectorul confecţiilor textile, în comerţ şi în construcţii (dulgher, fierar betonist).

Sunt disponibile, în special pe platforma industrială, posturi pentru persoane cu studii superioare (inginer automatist, inginer energetică industrială, inginer mecanică, inginer metalurg, chimist).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți