12 C
Slatina
sâmbătă,18 octombrie,2025

Ultimele Articole

Bolojan susține că majorarea salariului minim are un impact important în economie

- Advertisement -

Premierul Ilie Bolojan a estimat că, în următoarele două săptămâni, subiectul stabilirii salariului minim pentru anul 2026 va fi închis, subliniind că, în condițiile în care ar crește, acesta are un impact important, având în vedere, între altele, că nivelul salarizării se raportează la salariul minim în sectorul public.

El a fost întrebat când se va lua o decizie cu privire la nivelul salariului minim aferent anului viitor.

‘Da, în perioada următoare, probabil că în două săptămâni se va închide această discuție. Dacă vă aduceți aminte, unul din lucrurile care au fost decise pentru anul viitor este plafonarea de salarii și de pensii în sectorul public. În condițiile în care crește salariul minim, el impactează, pentru că în anumite zone nivelul de salarii se raportează la salariul minim, în sectorul public’, a declarat Ilie Bolojan.

El a subliniat că există un impact și că ‘ar fi o contradicție între ceea ce am hotărât până acum și această creștere de salariu minim, pe de o parte’.

‘Pe de altă parte, în sectorul privat, în condițiile în care ar crește salariul minim, sunt contracte colective de muncă, din nou, care se bazează pe salariul minim și el ar avea un efect în cascadă, care ar impacta total asupra firmelor. Or, în condițiile în care trebuie să recunoaștem că aceste măsuri au avut un impact de contracție economică, nu poți, când firmelor le este greu, să vii cu creșteri de salarii în condițiile în care peste tot s-a stabilit că este o plafonare de salarii. Deci acestea sunt, să spunem, aspectele care au stat la baza unei discuții de principiu pe care am avut-o pentru a încerca să păstrăm acest salariu minim la valoarea de anul acesta’, a declarat Bolojan.

El a fost întrebat dacă afirmațiile sale sună, mai degrabă, ca un răspuns negativ la varianta creșterii salariului minim.

‘Nu, sună ca un răspuns corect în care am explicat care sunt datele economice, care sunt constrângerile, ce efecte ar avea și trebuie să vedem cum această logică economică corectă și bugetară reușim să o punem în practică, având în vedere prevederile pe care le avem în prezent, care includ o modalitate de ajustare anuală a salariului minim. Dar asta se va întâmpla în perioada imediat următoare’, a declarat Bolojan.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți