8.8 C
Slatina
duminică,19 octombrie,2025

Ultimele Articole

CNPP: Peste 4,69 milioane pensionari, la finele lunii septembrie 2025. Pensia medie a fost de 2.773 de lei

- Advertisement -

Un număr de 4.692.810 de pensionari era înregistrat în septembrie 2025 în România, cu 3.548 mai mulți comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.773 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES.

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,012 miliarde lei.

Din totalul pensionarilor, 544.016 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 718 lei.

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.767.083 de persoane, dintre care 2.153.359 femei, în timp ce pensia medie era de 3.102 de lei.

Pensie anticipată au primit, în septembrie 2025, un număr de 2.945 de persoane (3.774 de lei pensie medie), pensie anticipată parțială 76.386 de persoane (2.680 de lei, pensia medie) și pensie de invaliditate 402.382 de persoane (pensie medie de 1.108 lei), dintre care 45.960 de persoane pentru gradul I de invaliditate (967 lei, pensie medie).

În aceeași lună, pensie de urmaș s-a acordat unui număr de 443.916 persoane (1.500 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 98 pensionari (540 de lei, în medie).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți