16.1 C
Slatina
miercuri,22 octombrie,2025

Ultimele Articole

Prevenția salvează vieți! Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, prezent la lansarea proiectului ROCCAS 4 SVO, implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

- Advertisement -

Ionuț Ivan, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt a fost unul dintre oficialii care miercuri, 22 octombrie 2025, au participat în capitala Băniei la conferința de lansare a proiectului „Programul regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal Sud – Vest Oltenia (ROCCAS 4 SVO)”, implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Asociația Mereu pentru Europa, finanțat prin Programul Sănătate 2021 – 2027.

În intervenția pe care a avut-o în timpul conferinței, Ionuț Ivan a subliniat importanța prevenției și a parteneriatului în domeniul sănătății.

„Medicina de astăzi nu înseamnă doar tratament, ci mai ales prevenție. Prevenția salvează vieți și folosește mai bine resursele. Costă mai puțin decât tratarea, dar valoarea ei nu se măsoară în bani, ci în șansa de a rămâne sănătos”, a declarat vicepreședintele CJ Olt.

În calitate de autoritate care are în subordine Spitalul Județean de Urgență Slatina, cea mai importantă instituție administrativă din județul Olt susține aceste programe de prevenție și își reafirmă deschiderea pentru parteneriate care aduc medicina mai aproape de oameni.

În următorii patru ani, peste 25.000 de persoane din regiunea Sud – Vest Oltenia vor beneficia gratuit de servicii de screening pentru cancerul colorectal, iar peste 31.000 de locuitori vor fi informați și educați cu privire la importanța depistării precoce, potrivit proiectului ROCCAS 4 SVO.

Ionuț Ivan, vicepreședintele CJ Olt, a ținut să mai afirme că proiectul lansat miercuri reprezintă o investiție concretă în sănătatea oamenilor și în viitorul unei regiuni mai conștiente și mai bine informate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți