20.3 C
Slatina
duminică,2 noiembrie,2025

Ultimele Articole

IGPR: Poliția Română tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind amenințări, acte de violență

- Advertisement -

Poliția Română tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind amenințări, acte de violență sau alte fapte care pot afecta siguranța persoanelor, a transmis, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române, după ce liderul AUR George Simion a acuzat că nu au fost luate măsuri, deși a reclamat că a primit 90 de amenințări cu moartea.

IGPR precizează că, în urma plângerii penale depuse, a fost constituit un dosar penal, fiind derulate verificările procedurale prevăzute de lege în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și identificării persoanelor responsabile, sub coordonarea unității de parchet competente, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

‘Instituția noastră nu tolerează comportamentele sau exprimările care incită la ură, violență ori care promovează ideologii extremiste. Poliția Română acționează în mod echidistant și imparțial, pentru protejarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor, indiferent de apartenența politică, socială sau de altă natură. Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt garantate, conform Constituției României. Însă, această libertate nu poate fi folosită ca pretext pentru încălcarea legii’, mai arată IGPR.

IGPR mai transmite că ‘amenințările, indiferent cui se adresează, reprezintă fapte grave, care sunt sancționate conform legii penale’.

‘Poliția Română își desfășoară activitatea pentru protejarea cetățenilor și comunității conform prevederilor legale’, mai arată sursa citată.

Președintele AUR, George Simion, a solicitat, vineri, intervenția Serviciului de Pază și Protecție (SPP) pentru asigurarea protecției personale, a familiei sale și a colegilor din conducerea partidului, susținând că ‘instituțiile de forță din București discriminează opoziția politică din România’.

Simion a susținut că, în data de 30 octombrie, ‘fațada sediului central al partidului a fost distrusă de indivizi care s-au semnat ca fiind parte din gruparea Antifa, organizație aflată în proces de a fi scoasă în afara legii în Statele Unite, fiind etichetată de către administrația Trump ca fiind ‘teroristă”, iar, ‘până în acest moment, poliția nu a identificat făptașii, deși există imagini video detaliate cu întreaga operațiune de vandalizare’.

Liderul AUR a mai menționat că pe 15 septembrie a depus, conform legii, plângere pentru amenințările cu moartea primite după asasinarea activistului conservator american Charlie Kirk.

‘Au fost peste 90 de amenințări: la multe dintre ele se cunosc persoanele, cu nume și prenume reale. Nicio audiere nu a avut loc până în prezent; dacă facem o comparație cu alte cazuri din spațiul public care vizează reprezentanți de nivel înalt, se poate observa foarte ușor un dublu standard. Poliția nu își face datoria, serviciile secrete – interpelate de colegii mei – și-au declinat competența; sunt preocupate probabil cu fabricarea de dosare politice împotriva celor care, conform spuselor lui Nicușor Dan, stau prea bine în sondaje și trebuie să ocupe un loc mult mai mic în încrederea populației față de cel pe care îl ocupă azi”, a mai susținut președintele AUR.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți