În 15-20 de ani putem să fim la fel de bogați ca țările Europei Centrale, este un obiectiv mai mult decât posibil, a declarat, vineri, Radu Burnete, consilier prezidențial pentru Politici Economice și Sociale, la summit-ul ‘Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană’.
‘Eu cred că în 15-20 de ani putem fi la fel de bogați ca țările Europei Centrale, fie că vorbim de Austria, fie că vorbim de Cehia. Este un obiectiv mai mult decât posibil. Și (…) această prosperitate trebuie apărată de o armată puternică, care poate descuraja orice actor care își dorește să ne ia această prosperitate. Și eu cred că aceste două obiective sunt realizabile în 15 ani’, a spus consilierul prezidențial.
El susține că, la nivelul României și al Uniunii Europene, deciziile politice și economice trebuie adaptate la schimbările rapide care se produc deja în lume.
‘Dacă ne uităm la ceilalți doi actori globali, China și SUA, cu siguranță au o viteză mai mare prin care iau decizii politice din diverse motive. Nu cred că trebuie să-i emulăm, cu siguranță nu îmi doresc să trăim într-un stat autoritar și, așa cum vedem cu toții, nici procesele democratice din America nu sunt perfecte, dar cred că atât în România, cât și în Europa, procesele democratice și de decizie pe care le avem astăzi sunt insuficient de rapide pentru viteza schimbărilor din lume. Și cumva, aici cred că avem nevoie de o regândire, pentru că dacă ne propunem să să creștem viteza având aceeași mașină, pedala nu mai ține. Și aici e important și pentru noi ca țără, și pentru Uniune, să se regândească repede lucrul acesta’, a mai spus consilierul prezidențial.
Potrivit acestuia, României îi lipsește un grup de lideri care să ia decizii pentru viitor.
‘Efectiv, în România ne lipsește o mână mai mare sau mai mică de oameni care să se gândească la viitor. Noi tot timpul suntem cu extinctorul în mână!’, a mai declarat Radu Burnete.
Confederația Patronală Concordia a organizat, vineri, un summit sub deviza ‘Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană’, care a reunit lideri ai mediului de afaceri și academic, decidenți politici și experți economici care au discutat despre cum anume poate face România saltul de la o economie bazată pe costuri competitive, la una bazată pe inovare și valoare adăugată înaltă.
Invitați de onoare au fost președintele României, Nicușor Dan, și președintele BusinessEurope, Fredrik Persson.
Evenimentul a fost structurat pe trei paneluri de discuții. Primul panel s-a referit la ‘Competitivitatea Europeană și provocările României: Reconfigurarea strategică a economiei europene’, iar cel de-al doilea panel la ‘Transformarea economică a României: De la costuri competitive, la inovare și valoare’. Al treilea panel a dezbătut ‘Viitorul economic al României: Provocări, viziuni, acțiuni’.
