4.2 C
Slatina
miercuri,26 noiembrie,2025

Ultimele Articole

CCR: Dispozițiile ce permiteau autorităților să facă derogări de la documentațiile de urbanism fără garanții – apte să genereze discriminări

- Advertisement -

Curtea Constituțională a României a decis, marți, că dispozițiile din Legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul care permiteau autorității publice locale să aprobe derogări de la documentațiile de urbanism fără criterii clare afectează principiile previzibilității și securității juridice.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, marți, AGERPRES, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au admis excepția de neconstituționalitate și au constatat că dispozițiile art.32 teza întâi din Legea nr.350/ 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct.6 din Legea 289/ 2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.350/ 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile, care permiteau autorității publice locale să aprobe derogări de la documentațiile de urbanism existente fără stabilirea unor criterii obiective sau garanții clare, nu respectă cerințele de calitate a legii prevăzute de art.1 alin. (5) din Constituție și afectează principiile previzibilității și securității juridice.

De asemenea, în comunicat se arată că norma a fost considerată aptă să genereze discriminări între destinatarii săi, contravenind art.16 alin. (1) din Constituție, și să afecteze dreptul la viața intimă, familială și privată, protejat de art.26 din Constituție și art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți