7.7 C
Slatina
joi,27 noiembrie,2025

Ultimele Articole

Dolj: Craiova – locul I într-un top european al celor mai frumoase târguri de Crăciun

- Advertisement -

Craiova a obţinut anul acesta locul I în competiţia celor mai frumoase târguri de Crăciun organizată anual de European Best Destinations, site turistic partener oficial al Comisiei Europene.

Anunţul a fost făcut joi după-amiază când s-a şi încheiat procesul de vot în urma căruia Târgul de Crăciun din Craiova s-a clasat pe podiumul celor mai bune pieţe de Crăciun din Europa, cu peste 142.000 de voturi din peste 140 de ţări, cu un avans de peste 56.000 de voturi faţă de locul al doilea. Dintre acestea, 55% au provenit din afara României, în principal din Marea Britanie, Franţa, Belgia, Germania şi Spania. Craiova a depăşit astfel recordul de voturi de 90.000 pe care îl deţinea Budapesta. De asemenea, Craiova a obţinut titlul de „cea mai frumoasă piaţă de Crăciun din Europa” din partea unui juriu format din turişti, depăşind destinaţii renumite.

În această competiţie, pe locul al doilea s-a clasat Zurich, urmat de Riga (locul al treilea), Lisabona (locul 4), Debrecen (locul 5), Govone şi Asti (Italia – locul 6), Valkenburg (Austria – locul 7), Viena (locul 8), Montbéliard (Franţa – locul 9) şi Paris (locul 10).

„Suntem pe locul I, în topul european, ne-am bătut cu 7 capitale europene, a fost o muncă titanică de un an de zile. De fapt acest titlu este obţinut pentru anul 2026, noi vom fi Capitala Crăciunului în anul 2026, vă daţi seama că presiunea este mult mai mare pe noi. Ne bucurăm că am fost preferaţi de presa internaţională, marile cotidiane au scris despre Craiova, posturile de televiziune naţionale din mai multe ţări au dat Craiova printre favoriţi. Ne-a fost frică să nu pierdem iar ca data trecută la o diferenţă atât de mică de voturi, cum s-a întâmplat anul trecut când a câştigat Gdansk şi nu pentru pentru că erau cu un târg mai frumos ca al nostru, ci pentru că au fost ajutaţi de polonezi”, a spus primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, după anunţul rezultatului votului.

Potrivit comunicatului oficial al organizaţiei European Best Destinations, Craiova este cea mai votată destinaţie de Crăciun, de la crearea acestei competiţii, având în vedere că pagina de votare a fost distribuită, anul acesta, de peste 600.000 ori pe reţelele de social-media.

„Ceea ce s-a întâmplat la Craiova, anul acesta, este absolut remarcabil. Craiova a oferit o performanţă istorică, cu un rezultat nemaivăzut până acum în două decenii de competiţie. Oraşul românesc a obţinut o poziţie dominantă, susţinută de o implicare internaţională excepţională, iar numărul voturilor obţinute de Craiova este un record absolut. Încă de la prima participare a Craiovei în această competiţie, au fost destule voci care s-au întrebat dacă Craiova îşi are locul printre destinaţiile de Crăciun de top din Europa. Astăzi, oraşe emblematice precum Montreux, Viena, Graz şi Budapesta privesc spre Craiova ca un exemplu – o destinaţie care a reinventat Crăciunul, a creat un univers complet şi captivant şi a transformat întregul oraş, în loc să se limiteze la câteva cabane pe o singură stradă. Aţi plasat Craiova exact acolo unde îi este locul: în lumina reflectoarelor şi ferm pe harta oraşelor de top din Europa. Este o victorie incontestabilă a Craiovei, care devine noua revelaţie de Crăciun a Europei în 2026”, se menţionează în comunicatul transmis de European Best Destinations.

Târgului de Crăciun 2025 de la Craiova s-a deschis pe 14 noiembrie, fiind cel mai aşteptat eveniment de peste an al oraşului, estimarea fiind că vor veni cel puţin 2 milioane de vizitatori.

Ediţia are ca tematică povestea din „Spărgătorul de nuci”, iar pentru atmosfera feerică, organizatorii au folosit circa 2 milioane de lumini, beculeţe, ornamente şi decoraţiuni luminoase, dar şi siluete de soldăţei luminoşi, balerine delicate şi castele fermecate în culori vii cu care au creat diverse scene de basm.

Anul acesta în cadrul târgului sunt o serie de surprize, una dintre ele fiind tunurile de zăpadă, Moş Crăciun pe sanie şi pe tiroliană, spectacole, foarte multă butaforie, foarte multe lumini, foarte multe pieţe iluminate.

Târgul va fi deschis până pe 4 ianuarie 2026 şi este organizat în zona centrală a Craiovei – Piaţa „Mihai Viteazu”, Piaţa „Fraţii Buzeşti”, Esplanada Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, după patru zone tematice: circul – lumea caruselului, Crăciunul tradiţional românesc, Satul lui Moş Crăciun pentru copii şi familie şi zona spectaculoasă cu sania lui Moş Crăciun şi zăpadă artificială.

Una dintre noutăţile acestui an este zăpada artificială generată de tunurile de zăpadă cu efecte de lumină care dau senzaţia că fulgii plutesc în aer. Cei mici au avea la dispoziţie patinoar, trenuleţ, carusel, ateliere creative – toate într-o atmosferă de sărbătoare la care poate participa întreaga familie.

De la căsuţele amenajate, vizitatorii pot achiziţiona produse de artizanat, suveniruri, dulciuri de sezon, vin fiert, preparate tradiţionale.

Primăria Municipiului Craiova a anunţat că pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor în perioada 14.11.2025 – 28.12.2025, vor fi instituite restricţii de circulaţie pe străzile din centrul municipiului, din apropierea locului de desfăşurare a evenimentului.

De asemenea, având în vedere interesul crescut pentru acest eveniment şi numărul mare de turişti care vor sosi din alte localităţi, pe Drumul Expres Craiova – Piteşti (DEx12) au fost amplasate panouri de direcţionare menite să ghideze conducătorii auto către parcările existente din zona Aeroportului Internaţional Craiova, unde sunt disponibile aproximativ 1.000 de locuri pentru vizitatori.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți