Primăria Capitalei dă startul sărbătorilor de iarnă, sâmbătă, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Constituției.
Tot sâmbătă se vor aprinde luminile de sărbători și va începe târgul Bucharest Downtown Christmas Market din Piața Universității, reiese dintr-un comunicat transmis, miercuri, de PMB.
Astfel, sâmbătă, începând cu ora 17:00, se deschide cea de-a 18-a ediție a Târgului de Crăciun din Piața Constituției, ‘cel mai mare eveniment’ din România dedicat sărbătorilor de iarnă, organizat de Primăria Capitalei, prin CREART.
‘Un adevărat reper cultural și turistic, târgul aduce împreună comunitatea bucureșteană și vizitatorii din întreaga lume, într-un cadru festiv care celebrează tradiția și spiritul Crăciunului. Timp de 30 de zile, Târgul de Crăciun București își întâmpină publicul cu cel mai înalt brad ecologic din țară, ‘Casa lui Moș Crăciun’, roată panoramică, un carusel cu etaj, spectacole de teatru și multe atracții pentru copii’, precizează PMB.
La târg vor fi peste 120 de căsuțe cu delicii culinare și cu produse artizanale. Programul artistic va completa atmosfera din Piața Constituției, cu spectacole de datini și obiceiuri, colinde și concerte.
Tot sâmbătă, de la ora 18:00, din Piața Constituției se va aprinde iluminatul festiv în Capitală.
‘De pe scena Târgului de Crăciun București, Corul de Copii Radio, Orchestra ‘Lumini Sonore’ cu Ozana Barabancea, Theo Rose și Smiley vor deschide Sezonul festiv’, menționează sursa citată.
Pe 30 noiembrie, vor urca pe scena din Piața Constituției: Mădălina Lupu & Band, Shift, Lora și Connect-R.
De Ziua Națională, pe 1 decembrie, începând cu ora 12:00, copiii sunt așteptați la ateliere interactive în Casa lui Moș Crăciun. Seara va fi dedicată tradițiilor românești. Orchestra Națională ‘Valahia’, sub bagheta dirijorului Marius Zorilă, va acompania soliști consacrați într-un spectacol folcloric, iar de la ora 21:00, Fuego va încheia programul special dedicat Zilei României.
Pe 29 noiembrie, Municipalitatea, prin CREART, în parteneriat cu FoodTruck Festival, deschide cel de-al doilea târg de Crăciun al Capitalei, în Piața Universității.
‘Timp de 30 de zile, Kilometrul 0 al orașului devine un spațiu vibrant, unde spiritul festiv se împletește cu dinamismul urban. Food truck-uri cu preparate internaționale, mixuri urbane, carusel, brad și instalații luminoase vor contura atmosfera unei metropole aflate în plină sărbătoare. Între 29 noiembrie și 28 decembrie, Bucureștiul este Capitala Sărbătorilor de Iarnă, locul unde tradiția și modernitatea se întâlnesc, iar magia Crăciunului se trăiește împreună. Intrarea este liberă’, informează PMB.
