În contextul minivacanței din perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2025, prilejuită de Ziua Națională a României, sute de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt acționează pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de aceste zile.
În această perioadă, peste 300 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, dar și din cadrul altor structuri de poliție, vor acționa și vor desfășura zilnic activități specifice, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror situații de risc.
Și aproximativ o sută de patrule de siguranță publică vor acționa, în fiecare zi, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. De asemenea, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii rutieri vor acţiona pe toate drumurile publice care tranzitează județul Olt, fiind folosite aparatele radar, aparatele etilometru, precum și aparatele drugtest, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.
„Pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc. Reamintim participanților la trafic să adapteze viteza la condițiile de drum, să respecte regimul legal de viteză, să manifeste atenție sporită în trafic și să respecte regulile de circulație și semnalele polițiștilor rutieri. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!”, este mesajul transmis de reprezentanții Poliției Olt.
Pe lângă polițiști, în minivacanța de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, vor fi la datorie și sute de jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră olteni.
Despre misiunile tuturor structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne în LINK-ul atașat.
