Premierul Ilie Bolojan a transmis, duminică seară, că cei care au generat criza apei în aval de acumularea Paltinu trebuie să răspundă pentru neajunsurile create.
‘Este nevoie să tragem învățămintele necesare, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. După reluarea cât mai urgentă a alimentării cu apă, cei care au generat această criză în aval de acumularea Paltinu trebuie să răspundă pentru neajunsurile create’, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a premierului.
Potrivit sursei citate, peste 50.000 de litri de apă potabilă îmbuteliată provenind din rezerva de stat vor ajunge, în această seară, în zonele afectate de întreruperea alimentării cu apă potabilă din județele Prahova și Dâmbovița.
‘Am aprobat și semnat hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență în vederea distribuirii apei. Mâine, în prima parte a zilei, vor ajunge încă 150.000 de litri. Distribuirea acestora va fi coordonată de prefecții județelor, în colaborare cu autoritățile locale și inspectoratele pentru situații de urgență. Vom suplimenta cantitățile în zilele următoare, până la restabilirea alimentării cu apă. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea locuitorilor afectați’, a informat șeful Guvernului.
