Aproape 130.000 de persoane au semnat, până vineri după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiție adresată președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan prin care solicită modificarea de urgență a Legilor Justiției.
Petiția a fost lansată de Comunitatea Declic și Funky Citizens și vine după ancheta Recorder, care dezvăluie existența unui grup de interese piramidal care ar controla sistemul judiciar românesc, blocând dosare de corupție, mutând magistrați și sancționându-i pe cei integri.
Semnatarii petiției și miile de oamenii care au ieșit în stradă în ultimele zile solicită premierului și președintelui să treacă de la declarații la fapte concrete și să inițieze modificarea Legilor Justiției printr-o procedură transparentă și onestă.
”Fiecare zi fără reformă înseamnă un nou dosar de corupție închis, un alt cetățean care își pierde accesul la justiție, un alt magistrat onest persecutat. Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan trebuie să livreze ceea ce au promis: o luptă anticorupție reală”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic.
”Dacă legile au fost stricate pas cu pas, pot fi reparate la fel, dar doar dacă există voință. E timpul să schimbăm Legile Justiției și să reconstruim ce s-a rupt. Cetățenii văd. Și nu vor mai accepta o justiție făcută pentru o castă”, a spus și Elena Calistru, președinta Funky Citizens.
Reformele cerute de cetățeni prin petiția ”Vrem modificarea Legilor Justiției”:
* recuperarea independenței judecătorilor;
* oprirea practicii președinților de instanțe de a muta aleatoriu judecătorii între completuri și secții;
* repartizarea aleatorie a dosarelor prin ECRIS, fără intervenția șefilor;
* numiri și promovări doar pe criterii de competență, fără interviuri subiective;
* președinții instanțelor să nu mai facă parte din comisiile de promovare și evaluare a judecătorilor;
* limitarea atribuțiilor președinților de instanțe;
* încetarea prelungirii delegărilor pe termen mai lung de 6 luni;
* desființarea imunității de facto a magistraților;
* revenirea la competența parchetelor obișnuite pentru anchetarea magistraților;
* desființarea Serviciului de Anchete Speciale, care a făcut zero dosare și care oferă impunitate magistraților;
* DNA să ancheteze din nou faptele de corupție ale judecătorilor și procurorilor;
* reducerea controlului CSM asupra magistraților;
* limitarea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii;
* detașările să fie motivate și transparente;
* Inspecția Judiciară să nu mai fie controlată de CSM;
* revocarea de urgență a șefilor parchetelor: Marius Voineag (șeful DNA) – ”pentru imixtiunea și controlarea anchetelor anticorupție”, Alex Florența (procurorul general) – ”pentru complicitate tăcută la îngroparea marilor dosare”.
