2 C
Slatina
sâmbătă,13 decembrie,2025

Ultimele Articole

Buzoianu/ România are cea mai numeroasă populație de urși din Europa, între 10.600 și 12.700 de exemplare

- Advertisement -

România are cea mai numeroasă populație de urși și cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, a declarat, vineri, la Brașov, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care a menționat că, potrivit celui mai recent studiu care stabilește inclusiv numărul exemplarelor de urs brun în România, ar exista între 10.600 și 12.700 de exemplare.

Această estimare a fost stabilită prin proiectul ”Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”, finanțat din fonduri europene în valoare de peste 10 milioane de euro.

Potrivit ministrului, datele acestui studiu care, pe lângă o estimare a populației de urs, stabilește și o zonare a prezenței acestor carnivore, de la zone de strictă protecție la unele de risc pentru oameni, vor sta inclusiv la baza elaborării legii privind cotelor de extracție de anul viitor.

”Acest studiu nu este un exercițiu academic și nici un instrument pentru decizii extreme. Este, în primul rând, un instrument de management responsabil, echilibrat, care ne permite să protejăm oamenii, să prevenim conflictele și, în același timp, să conservăm o specie importantă pentru România. Datele obținute ne ajută să înțelegem unde trebuie să prevenim, unde este nevoie de intervenții punctuale și unde conservarea strictă este esențială. Conservarea biodiversității și siguranța cetățenilor nu se exclud; ele pot și trebuie să fie gestionate împreună, pe baza științei și a transparenței”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.

Proiectul a fost realizat într-un interval de trei ani, de 800 de specialiști, care au colectat aproximativ 24.000 de probe la nivel național.

Potrivit sursei citate, este ”cel mai amplu studiu de acest tip desfășurat vreodată la nivel mondial pentru această specie”.

În premieră, acest studiu realizează zonarea națională a managementului populației de urs brun, ”un instrument esențial pentru aplicarea unor măsuri diferențiate”.

Zonarea împarte teritoriul în patru categorii distincte: zone cheie pentru conservare, zone de management al conflictelor (zone de risc), zone de management durabil și zone marginale.

Clasificarea are la bază o analiză complexă, care integrează date genetice, distribuția habitatelor, zonele agricole și turistice, apelurile la 112 și istoricul pagubelor produse de urși.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți