Aproximativ 70% dintre angajatorii din judeţul Olt s-au înregistrat în platforma Reges – Online, ritmul înregistrărilor fiind crescut în decembrie faţă de lunile anterioare, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt, Bogdan Ţucă.
Acesta a menţionat că zilnic au loc noi înregistrări în plaforma menţionată, în condiţiile în care data de 31 decembrie este termenul limită până la care angajatorii au obligaţia să se înregistreze în noua platformă digitală şi să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului.
„Până astăzi, s-au înregistrat în platforma Reges – Online 5.900 de angajatori din Olt, cu un număr de 56.983 de salariaţi, însemnând 70% dintre angajatorii din judeţ. Dintre angajatorii înregistraţi în noua platformă, 824 au peste 10 salariaţi. Ritmul este în creştere în această lună, se trimit în continuare documente, iar termenul limită este de 31 decembrie. Neînregistrarea în termenul legal se sancţionează cu amendă”, a spus Bogdan Ţucă.
Acesta a menţionat că de la 1 ianuarie 2026 aplicaţia REVISAL nu va mai fi disponibilă, toate transmiterile de documente referitoare la contractele de muncă urmând a se efectua exclusiv prin noua platformă digitală.
„Angajatorii au fost informaţi din timp privind noua platformă. Nerespectarea obligaţiei privind înregistrarea în Registru, în termenul legal, se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei, iar necompletarea tuturor elementelor contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei”, a mai adăugat reprezentantul ITM Olt.
