Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiști rutieri și de ordine publică din Inspectoratul de Poliție Județean Olt, au desfășurat, în această perioadă, activități cu caracter informativ și preventiv în mai multe unități de învățământ din județ.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt, a declarat că activitățile au fost adaptate vârstei elevilor și au vizat teme esențiale pentru siguranța acestora, precum comportamentul preventiv la școală și în comunitate, regulile de circulație, siguranța rutieră, prevenirea violenței și a fenomenului de bullying.
„Copiii și adolescenții au manifestat interes față de subiectele abordate, participând activ la discuții și adresând întrebări polițiștilor, într-un cadru deschis și prietenos”, a spus reprezentantul IPJ Olt.
Cu prilejul începerii vacanței de iarnă, polițiștii olteni le transmit tuturor elevilor o vacanță plăcută și sărbători petrecute în siguranță, alături de familie și toți cei dragi.



