Polițiștii au intervenit, în primele 11 luni ale anului, la peste 125.000 de semnalări în contextul violenței domestice, cu 3.768 mai multe față de perioada similară a anului trecut, însă numărul faptelor penale înregistrate în acest domeniu a scăzut cu 17,8%.
În primele 11 luni ale anului 2025, polițiștii au intervenit la 125.125 (cu 3.768 mai multe față de perioada similară a anului trecut) de semnalări în contextul violenței domestice, dintre care 60.685 în mediul urban și 64.440 în mediul rural.
Potrivit IGPR, la nivel național, în această perioadă, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a scăzut cu 17,8% (- 9.772 de fapte) față de perioada similară a anului 2024 (de la 54.833 la 45.061).
Au fost înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru lovire sau alte violențe (de la 33.461 la 24.393 de fapte), amenințare (de la 6.923 la 5.683 de fapte) și abandonul de familie (de la 4.392 la 3.923 de infracțiuni).
Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o reprezintă ‘lovirea sau alte violențe’ – 54% (24.393 de fapte).
Unul dintre instrumentele prin care sunt instituite interdicții în sarcina agresorilor îl reprezintă ordinul de protecție provizoriu, emis de polițiști la fața locului, atunci când există un risc iminent asupra vieții, integrității fizice sau psihice a persoanei.
La nivel național, au fost emise de către polițiști 13.995 de ordine de protecție provizorii, 5.258 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată. Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 964 de infracțiuni, dintre care 535 în mediul urban și 429 în mediul în rural.
În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 14.190 de ordine de protecție, 5.258 fiind provenite din ordine de protecție provizorii. Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 5.694 de infracțiuni.
Potrivit sursei citate, în primele 11 luni ale anului 2025, la nivel național, în 4.117 situații, a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Dintre acestea, 2.257 de măsuri de monitorizare au fost dispuse pentru ordine de protecție provizorii, reprezentând 16% din totalul de 13.995 de ordine de protecție provizorii emise de polițiști, iar în 11.738 de situații victimele au refuzat măsura privind ‘obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere’.
Măsura monitorizării electronice a fost dispusă de instanțele de judecată în 1.860 de ordine de protecție, reprezentând 13% dintre cele 14.190 de ordine emise de instanțele de judecată.
”Ca urmare a problematicii înregistrate, începând cu data de 1 august 2025, pentru îmbunătățirea instrumentelor de lucru, de la nivelul IGPR s-au dispus măsuri suplimentare. Astfel, polițiștii din structurile de ordine publică pun în aplicare un complex de activități cu termene și responsabilități precise, care au avut la bază identificarea situațiilor de stare conflictuală în sfera violenței domestice, chiar și atunci când victima nu acceptă sau nu dorește să fie puse în aplicare instrumentele legale clasice, respectiv depunerea unei plângeri prealabile cu privirea la comiterea unei infracțiuni împotriva sa, acceptarea emiterii unui ordin de protecție provizoriu în favoarea sa, acceptarea monitorizării electronice a agresorului sau solicitarea unui ordin de protecție de la instanța de judecată”, arată Poliția Română.
Prin sistemul de monitorizare instituit prin noua metodologie sunt identificate și evidențiate imediat situațiile în care victima poate fi într-o stare de pericol.
Astfel, a fost instituită obligația polițiștilor de a efectua o verificare directă atât la domiciliul victimei, cât și al agresorului, pentru a constata concret dacă starea conflictuală s-a agravat, s-a atenuat ori a fost stinsă.
”Încrederea în instrumentele de protecție, de care pot beneficia victimele, poate salva vieți – nicio persoană care a solicitat montarea unei brățări de monitorizare electronică a agresorului și a respectat condițiile de utilizare nu a fost victima unei infracțiuni de omor”, precizează sursa citată.
