Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 7,15 miliarde de lei, la finalul lunii noiembrie, în creștere cu 31% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeași data a anului anterior, conform unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
‘Cele mai multe investiții au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (87%), se menționează în raport.
Conform sursei citate, valoarea contribuțiilor virate în luna noiembrie a fost de 79 milioane lei, în timp ce contribuția medie a fost 164 lei.
Titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 4,51 miliarde de lei, respectiv 63,1%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 1,92 miliarde de lei (26,9%). Obligațiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 242,06 milioane de lei, respectiv 3,4% din totalul activelor.
Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 984.484 de participanți în luna noiembrie 2025.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, Pensia Mea Plus, Esențial, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare și Stabil.
