-3.9 C
Slatina
miercuri,31 decembrie,2025

Ultimele Articole

ANAF: Peste 4.500 de studenți au participat la o campanie de educație fiscală în marile centre universitare din țară

- Advertisement -

Peste 4.500 de studenți din 42 de universități au participat la campania ‘Educația fiscală pentru viitorul tău!’, un program național de educație fiscală adresat studenților, derulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în perioada 13 noiembrie – 16 decembrie.

Potrivit unui comunicat al ANAF, obiectivul campaniei a fost creșterea nivelului de informare și conștientizare timpurie a drepturilor și a obligațiilor fiscale, atât la nivel individual cât și la nivel macroeconomic, în contextul în care actualii studenți sunt viitorii specialiști, manageri, antreprenori și contribuabili fiscali ai României.

Specialiștii ANAF au susținut 74 de prezentări dedicate studenților, adaptate nevoilor și intereselor acestora, cu scopul de a încuraja civismul fiscal, antreprenoriatul loial și implicarea tinerilor în procesul de modernizare a administrației fiscale, promovând totodată oportunitățile de carieră oferite de ANAF.

Prezentările au abordat teme precum rolul și funcționarea administrației fiscale, serviciile electronice puse la dispoziție de ANAF, importanța echității fiscale în societate, precum și noțiuni de educație fiscală – inclusiv înregistrarea fiscală, obligațiile declarative sau drepturile și obligațiile fiscale ale angajaților și angajatorilor. De asemenea, au fost prezentate informații utile pentru viitorii antreprenori (freelancing, activități de tip start-up, inclusiv cele desfășurate în mediul online) precum și aspecte legate de etică și responsabilitate civică. Prezentările au fost completate de exemple practice, studii de caz și sesiuni interactive adaptate domeniului de studiu al participanților.

Totodată, specialiștii ANAF au prezentat studenților misiunea și rolul social al administrației fiscale, explicând ce presupune activitatea de zi cu zi a unui specialist fiscal – de la administrarea veniturilor bugetare și consilierea contribuabililor până la utilizarea sistemelor digitale moderne și combaterea evaziunii fiscale. Astfel, prezentările au evidențiat impactul direct al activității ANAF asupra funcționării statului și echității sociale, promovând totodată în rândul studenților oportunitățile de carieră, stabilitatea profesională și posibilitatea unei contribuții relevante pe termen lung în cadrul administrației fiscale.

În total, peste 4.500 de studenți din marile centre universitare din toată țara au participat în cadrul campaniei ANAF, din care peste 3.000 de studenți în centrele universitare din țară și mai mult de 1.500 în cadrul prezentărilor din București.

ANAF precizează că, prin prezența activă în mediul universitar, urmărește consolidarea bazei de recrutare și formare a viitorilor specialiști fiscali ai României, prin promovarea oportunităților de carieră și a rolului tinerilor în modernizarea și eficientizarea serviciilor fiscale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți