Circulația se desfășoară luni dimineața în condiții de iarnă pe drumurile din 19 județe, unde carosabilul este parțial acoperit cu zăpadă.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 1 pe tronsonul kilometric 102 – 138, între localitatea Nistorești, județul Prahova, până la limita cu județul Brașov, este restricționată circulația autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza precipitațiilor abundente, pentru a permite acțiunea de deszăpezire.
La nivel național, sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare în județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Vrancea. Se circulă pe un carosabil parțial acoperit cu zăpadă, anunță sursa citată.
În zona de sud și sud-est plouă ușor, carosabilul fiind umed.
Pe autostrada A1 București – Pitești, pe tronsonul kilometric 130 – 148, și pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, pe tronsonul kilometric 225 – 316, sunt precipitații sub formă de ninsoare, traficul fiind redus.
Pe autostrăzile A2 București – Constanța și A3 București – Ploiești, plouă, cu vizibilitate bună, carosabilul fiind umed.
Poliția reamintește că pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.
Pentru siguranța participanților la trafic, conducătorii auto trebuie să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei și a geamurilor laterale.
”Circulați cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei și nu pătrundeți pe drumuri închise traficului rutier” – este mesajul polițiștilor rutieri.
