-3.8 C
Slatina
vineri,9 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Bistrița-Năsăud: Ninsori abundente în județ. Cursuri școlare suspendate în patru localități

- Advertisement -

Traficul rutier este îngreunat, la această oră, în județul Bistrița-Năsăud, din cauza ninsorilor abundente căzute peste noapte, iar unitățile de învățământ din patru localități au anunțat că suspendă cursurile.

În municipiul Bistrița, unde stratul nou de zăpadă măsoară aproximativ 25 de centimetri, primarul Gabriel Lazany a recomandat joi, în jurul orei 07:00, suspendarea cursurilor școlare, potrivit anunțului făcut pe pagina de socializare.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie, a declarat, pentru AGERPRES, că directorii unităților de învățământ din municipiu au apreciat că nu este nevoie de o astfel de măsură.

În schimb, în alte patru localități din județ, conducerile școlilor au decis să prelungească vacanța de iarnă a elevilor.

‘Cursuri suspendate avem la Galații Bistriței, Sânmihaiu de Câmpie, Șieu-Măgheruș și Petriș, din cauza zăpezii. Fiind școli mai mici, grupurile de whatsapp funcționează mult mai repede’, a precizat Șteopoaie.

În Bistrița, potrivit lui Lazany, ninsorile abundente au început în jurul orei 02:00, iar angajații primăriei au intervenit cu utilaje cu lamă pentru a elibera carosabilul și trotuarele, materialul antiderapant urmând să fie folosit doar după ce ninsorile vor scădea în intensitate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți