-7.2 C
Slatina
miercuri,21 ianuarie,2026

Ultimele Articole

MADR: Procedurile de achiziție aferente investițiilor în infrastructura principală de irigații au fost organizate cu respectarea strictă a legislației

- Advertisement -

Toate procedurile de achiziție aferente investițiilor în infrastructura principală de irigații au fost organizate și derulate cu respectarea strictă a legislației în vigoare, în condiții de transparență, concurență și tratament egal pentru toți operatorii economici interesați, precizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în urma unor informații apărute în spațiul public.

Potrivit unui comunicat al MADR, în anul 2025, prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), au fost semnate trei contracte de lucrări, în valoare totală de 182,91 milioane de lei (36,5 milioane de euro), având ca obiect modernizarea și reabilitarea infrastructurii principale de irigații.

Având în vedere importanța strategică a acestor investiții pentru securitatea alimentară a României și pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a solicitat prim-ministrului Ilie Bolojan constituirea unei echipe de control care să verifice modul de organizare și desfășurare a licitațiilor privind investițiile în infrastructura principală de irigații derulate prin ANIF.

‘Menționăm că, în urma controalelor efectuate până în prezent de instituțiile abilitate, nu au fost constatate nereguli în derularea procedurilor de achiziție publică ale ANIF’, precizează MADR.

Totodată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale subliniază că orice afirmații privind presupuse nereguli trebuie să se bazeze pe documente, date verificabile și constatări oficiale și nu pe speculații sau afirmații cu caracter defăimător, care pot induce în eroare opinia publică și pot afecta nejustificat credibilitatea instituțiilor statului și a unor proiecte strategice pentru România.

‘Sistemul de irigații este un domeniu vital pentru dezvoltarea agriculturii și constituie una dintre prioritățile majore ale mandatului meu. Tocmai de aceea îmi doresc ca fiecare proiect, fiecare licitație și fiecare leu investit în infrastructura de irigații să fie ireproșabil din punct de vedere legal și administrativ. Transparența totală și respectarea strictă a legii sunt esențiale pentru ca fermierii să aibă încredere că aceste investiții, vitale pentru agricultura României, sunt realizate corect și în interesul public’, a declarat ministrul Agriculturii, citat în comunicat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți